Radio Zu

Harta Tulcea


Pentru o imagine mai buna vizualizatiDELTA DUNARIIprin google earth

Complexul lagunar Razim -Sinoe

Complexul lagunar Razim Sinoe este situat in sudul Deltei Dunarii şi ocupă o suprafaţă totală de cca 1145 km2 din care suprafaţa lacurilor este de 863 km2. Cea mai mare parte a complexului o constituie zona depresionară, iniţial ocupată de apele maritime şi care a fost segmentată ulterior prin formare de cordoane şi grinduri. În ultimele decenii complexul a suferit transformări foarte mari din cauza acţiunii umane. După lucrările hidrotehnice realizate după 1970 complexul lagunar a fost transformat in doua unităţi.

Unitatea Razim formata din lacurile Razim, Goloviţa, Zmeica şi Babadag care a fost izolată de influenţa mării şi transformată în rezervor de apă dulce pentru alimentarea sistemelor de irigaţie amenajate in jurul complexului. Cel mai important lac, Lacul Razim are o suprafata de 415 kmp si o adâncime de maxim 3,2 m. Laguna Razim este legată cu braţul Sf. Gheorghe prin canalele Dranov si Dunavăţ de unde primeşte un aport fluvial provenit din Dunăre.

Unitatea Sinoe formată din lacurile Sinoe, Nuntaşi şi Tuzla care îşi păstrează legatura cu Marea Neagră printr-un stăvilar. Lacul Sinoe are o suprafaţă de 135 kmp şi o adâncime de maxim 2,2 metri.

În perimetrul complexului se găsesc şi câteva insule, dintre care cele mai importante sunt insula Popina şi insula Bisericuţa.


CANALE


Canalul Lipovenilor porneşte din canalul Dunavăţ, trece prin apropierea localităţii Dunavăţul de Jos şi continuă, prin nordul lacului Razim, până în dreptul satului Sabangia.

Canalul Dunavăţ, care este cel mai vechi din deltă, începe din braţul Sf. Gheorghe la km 54 şi se termină în lacul Razim la sud de golful Fundea. Traseul său, lung de 28,5 km, urmăreşte, în cea mai mare parte, albia vechii gârle Dunavăţ, care la rândul ei, reprezenta forma atrofiată a unui braţ dunărean. Funcţiunea principală a acestui canal este de a alimenta cu apă dulce de Dunăre lacul Razim. La ieşirea în Razim are construite jetele paralele (diguri din piatră) pentru asigurarea navigaţiei. Actualmente, acestea sunt scufundate, lucru ce le face deosebit de periculoase pentru ambarcaţiuni, mai ales pe valuri.

Canalul Dranov conduce apele din braţul Sf. Gheorghe (km 45) în Razim. Pe primii 16 km urmăreşte traseul vechiului braţ Cerneţ, până în apropierea lacului Dranov, pe care îl ocoleşte pe la răsărit, pentru a intra în vechea gârlă Dranov, al cărui traseu sinuos îl urmăreşte până la vărsarea în lacul Razim. Lungimea totală a traseului este de 27 km. Şi la ieşirea acestui canal în lac există diguri submerse, acestea fiind şi mai periculoase pentru navigaţie deoarece descriu o taiectorie curbă.

Canalul Mustaca este un canal construit cu scopul de a drena apele din insula Dranov spre Razim. Traseul său este aproape paralel cu cel al canalului Dunavăţ. Din el pornesc mai multe derivaţii care-l leagă atât cu canalul Dunavăţ pe dreapta, cât şi cu canalul Dranov pe stânga.

Canalul Periteaşca, cu o lungime de 2 km, începe de pe ţărmul de est al lacului Razim şi urmăreşte vechea gârlă Periteaşca, terminându-se în grindul litoral marin unde există o brigadă de pescuit.

Canalul Goloviţa-Sinoe (canalul 5) asigură legătura între cele două lacuri. În Lacul Golovița, pe dreapta direcţiei de intrare în Sinoe, se află o jetea submersă cu lungimea de cca. 300 m. Trecerea între cele două lacuri este intermediată de o ecluză care actualmente este defectă, rămasă pe poziția închis. Trecerea se poate face prin stăvilar însă, funcție de direcția și puterea vântului, dar și de volumul de apă din Lacurile Razim și Golovița, curentul este variabil. Acesta este direcționat dinspre Golovița spre Sinoe iar în cazul în care diferența de nivel dintre cele două lacuri este mare, devine puternic și dificil de navigat.

Canalul Zmeica-Sinoe (canalul 2) asigură legătura între cele două lacuri. În zona de intrare din Lacul Zmeica apa are o adâncime sub 0,5 m. Trecerea ambarcațiunilor prin stăvilarul de pe Grindul Lupilor este interzisă și, practic, nu se poate face din cauza elementelor de închidere ale stăvilarului (informație iunie 2012).

Canalul Enisala face legătura, pe o lugime de 5 km, între lacul Razim şi lacul Babadag. Scopul său este să alimenteze cu apă lacul Babadag. Trecerea între cele două lacuri este blocată pentru ambarcațiuni în zona podului pe care trece DJ 222.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu